joi, 3 septembrie 2009

zambet

e ciudat cum unii se cred doctori in dragoste iar altora le e frica sa se apropie de ea. e ciudat cum unele peroane pot invata si realiza lucruri dintre cele mai interesante dar nu se cred in stare a iubi. cavalerii au disparut de mult (cavaler in ceea ce priveste comportamentul, felul de a vorbi, de a fi, de a te privi) se mai gasesc insa raritati "rarisime". intotdeauna am stiut ca iubirea face parte din legile firii dar niciodata nu mi-am pus intrebarea daca"firea" face parte din noi. incercam sa conving astazi pe cineva ca merita sa iti asumi riscul de a te implica emotional intr-o relatie deoarece a iubi e firesc dar am primit un raspuns care m-a pus pe ganduri : aceasta fire poate nu face parte din mine.". ce raspuns sa mai dau la aceasta intrebare? am ajuns ceea ce sunt astazi datorita cumulului de experiente prin care am trecut, indiferent de planul la care ne referim. experiente fericite sau mai putin fericite, cu lacrimi sau cu zambete, cu gesturi pline de sens sau doar cu vorbe goale, cu cu adevaruri sau minciuni. Au fost realizari, impliniri realizate pe moment sau realizari mai tarzii, dar care nu au intarziat niciodata sa apara.
cred cu tarie ca merita sa iubesti, dar a iubi presupune si acceptarea suferintei la un moment dat .
Se spune ca intai a fost cuvantul si nu mi-am pus niciodata intrebarea daca e adevarat. dar acum chiar reflectez la asta. daca intai a fost gestul si apoi cuvantul? daca gestul atrage cu sine cuvantul. o simpla privire, un simplu zambet poate ascunde o nemarginita stima, incredere sau iubire in spatele sau. unii nu pricep gesturile sau nu vor sa le priceapa, sau nu ii intereseaza sau nu vor sa le vada.....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu