suflet pierdut prin asternut, am ramas cu ce-a trecut....lumea mea se face praf, totul e pe dos, totul nu mai e, suflet gol, nici lacrimi sa mai plang nu mai am, dupa ce ai plecat, cand m-am intors in casa in care eram obisnuita sa te gasesc, am avut sentimentul ca am pierdut o parte din suflet, m-am intors ca de la o inmormantare... nu credeam ca pot sa te privesc plecand, dar trebuie sa am si eu sufletul impacat, trebuie sa vad daca pot sa cred ceea ce mi-ai spus, daca pot sa mai am incredere in tine, in noi, daca mai exista un noi.....atatea sperante care s-au facut scrum, intreg cerul a cazut peste mine. nu sunt cuvinte suficient de dureroase care sa descrie ce simt acum...singuratate si multa multa, nesfarsit de multa durere...cat de mult as vrea sa te cred, sa nu ma fi mintit...
mi-ai zic ca Dumnezeu si-a intors fataa de la tine, poate te-ai intors tu cu spatele catre Dumnezeu. poate nu vedem noi ceva ce e evident, poate e ca un fele de test pentru dragostea noastra. de ce noi? de ce acum? de ce? pentru ce? sunt atatea simtiri pe care nu stiu sa le redau in cuvinte...atata durere, atat de multa durere, cand nu mai ai acel ceva ce te facea sa zambesti, acel ceva ce te facea sa fii sigur pe tine...