Discutam saptamanile trecute cu o colega de serviciu despre cum era sa fii copil acum 20 de ani si ce inseamna sa fii copil in zilele noastre. Daca abordez discutia cu sora mea (16) ani discutia incepe in felul urmator....tu traiai pe vremea lui Ceasca! departatea in timp este atat de mare in viziunea copiilor de astazi, de parca as fi o fosila vie din Jurasic.
De tout facon, ce faceam noi, copii fiind acum 15-20 de ani? cum ne jucam? in ce credeam? ce vizionam?..voi va mai amintiti?
ne jucam "calimara cu cerneala", "ciresica", "de-a v-ati ascunselea", tzara tzara vrem ostasi", ne jucam cu papusile, le imbracm, le duceam la piata, inventam o multime de jocuri imitandu-i pe cei mari dar intr-o maniera frumoasa, infantila. Credeam in Mos Craciun, il asteptam cu sufletul la gura in seara de ajun, ii scria scrisori, credeam in Mos Neculai, ca ne pune cate un bat in ghetute daca nu suntem cuminti, credeam in personajele din povesti...acele povesti cu zane cu printi si Ilene Cosanzene, cu balauri si Muma Padurii, cu castele de clestar si paduri fermecate...
Va amintiti cat de putin stateam in fata televizorului si cat de fericiti eram cand ne uitam la filme precum "Veronica", "Fifi" sau "Maria Mirabela"? Va amintiti de celebrul si nemuritorul Walt Disney?..bine nu stiam noi cum il chema...dar Tom si Jerry era pe buzele tuturor.
Cartile acelea de povesti frumos colorate....pe care le priveam ca pe niste icoane...Copilarie...acea copilarie pe care cei nascuti in ultimii 10-15 ani nu o mai au...copilaria lor e marcata de violenta (atat in cartile de colorat cat si in bd-uri), de mandrie prosteasca (nu mai concureaza la spus povesti, la recitat poezii, la desenat ci la hainele de firma pe care le au sau nu, telefoanele mobile din buzunar, banii de cheltuiala pe care ii primesc de la parinti in fiecare zi, mp3-uri...). Acea lume caracterizata de inocenta este atat de schimbata astazi...atat de altfel, incat pe mine ma sperie...
Copii nu se mai joaca impreuna, stau ca huhurezii singuri in fata calculatoarelor, ore intregi...nu mai comunica intre ei, nu mai socializeaza....omoara monstri, personajele lor iau parte la scene de o violenta greu de suportat care, vrand nevrand li se intipareste in subconstient...ajung sa isi rezolve conflictele cu persoanele de langa ei tot prin violenta...cine trebuie sa ia atitudine in acest sens? parintii? scoala? societatea? fiecare dintre noi.
In sectiunea Bara Video am atasat, de pe you tube, o serie de secvente din filmele copilariei noastre. Vizionare placuta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu