Poezii de dragoste ...

De-abia plecasesi - T. Arghezi

De-abia plecasesi. Te-am rugat să pleci.

Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,

Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.

Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ti-as fi făcut un semn, după plecare,

Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?


Voiam să pleci, voiam si să rămâi.

Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.

Nu te oprise gândul fără glas.

De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?



Când ai nevoie de dragoste - M. Cartarescu


când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.

când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.

când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.

când eşti nefericit nu are sens să o spui.

când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.

când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.

când eşti la pământ cine se interesează de tine?

cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?

fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.

poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,

nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură.

fii lângă mine, ţine cu mine.

înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,

fii iubita mea permanentă.

hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.

să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.

dar nu sper nimic.

nu primeşte dragostecând ai nevoie de dragoste.

când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.

când eşti la pamânt nici o femeie nu te cunoaşte.


Ce bine că eşti - Nichita Stanescu


E o întâmplare a fiinţei mele

şi atunci fericirea dinlăuntrul meu

e mai puternică decât mine, decât oasele mele,

pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare

mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte

lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart

fluviul rece în delta fierbinte,

ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi

tâmpla de stele, până când

lumea mea prelungă şi în nesfârşire

se face coloană sau altceva

mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!

Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,

douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,

una foarte de jos, întoarsă spre pământ,

una foarte de sus, aproape ruptă

în înfrigurata, neasemuită luptă

a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.


Îmbrăţişarea - Nichita Stanescu


Când ne-am zărit, aerul dintre noi

şi-a aruncat dintr-o dată

imaginea copacilor, indiferenţi şi goi,

pe care-o lasă să-l străbată.


Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume,

unul spre celălalt, şi-atât de iute,

că timpul se turti-ntre piepturile noastre,

şi ora, lovită, se sparse-n minute.


Aş fi vrut să te păstrez în braţe

aşa cum ţin trupul copilăriei, întrecut,

cu morţile-i nerepetate.

Şi să te-mbrăţişez cu coastele-aş fi vrut.


De dragoste - N. Stanescu


Ea stă plictisită şi foarte frumoasă

părul ei negru este supărat

mâna ei luminoasă

demult m-a uitat,

-demult s-a uitat şi pe sine

cum atârnă pe ceafa scaunului.


Eu mă înec în lumine

şi scrişnesc în crugul anului.

Îi arăt dinţii din gură,

dar ea ştie că eu nu râd,

dulcea luminii faptură

mie, pe mine mă înfăţişează pe când

ea stă plictisită şi foarte frumoasa

şi eu numai pentru ea trîăiesc

în lumea fioroasă

de sub ceresc.


Fata pe care-o iubesc - Alexandru Andries


Fata pe care-o iubesc e frumoasă

Şi-aş vrea să vi-o descriu:

Ea are-n privire-adâncimi de abis

Şi ochii-i sunt verzi-cenuşiu!


Fata pe care-o iubesc e frumoasă

Şi-i greu s-o cuceresc,

E cea care-atunci când păşeşte pe stradă,

Toţi se întorc şi-o privesc!


Fata pe care-o iubesc e frumoasă,

Şi dragostea mea tot creşte,

O văd foarte rar, fiindcă stă cam departe,

Şi ea nu prea mă iubeşte...

Rosteşte-mă - Elena Armenescu


Înveşmântată ca o vestala

Învăluită în speranţă

Sunt tot acolo, unde m-ai lasat

Aştept ca o statuie

Să-ţi văd pasul încolţit lângă trepte


Fulgerele vremii, ninsorile mele dragi

Te aduc nălucă sub aceeaşi copaci

Aerul se tulbură, clipa lovită

Aduce zvon de îmbraţişare. Aş zbura...

-strigă-mă! Ţi-am spus; şi a răsărit

curcubeul lângă suflarea amiezii

Tăcerea devenise o dungă subţire

printre armonii jefuite de cântec


Când eşti departe

Rosteşte-mă încet, tandru

cu numele meu întreg de zidire

Cheamă-mă să te aud!

şi ai să vezi cum o petală

Îţi va mângâia umărul.

Deasupra

Sufletul meu ca un vis plutitor te atinge

Când amurgul ţi-aleargă rătăcirile

Ducându-te lângă privighetori


Departe, în jurul pământului, între nelinişti

Rosteşte-mă cu inima uneori!

În fericire - G. Bacovia

Sunt clipe când toate le am...

Tăcute, duioase psihoze -

Frumoase poveşti ca visuri de roze...

Momente când toate le am.

Iată, sunt clipe când toate le am...

Viaţa se duce-n şir de cuvinte -

Un cântec de mult... înainte...

Momente când toate le am...


Fără tine - Ana Blandiana

Fără tine mi-e frig

N-am înţeles niciodată

Cum simte aerul

Că ai plecat.

Universul se strânge

Ca o minge plesnită

Şi-şi lasă pe mine zdrenţele reci.

Câinele negru

Cu burta întinsă duios pe zăpadă

Se scoală şi se îndepărtează

Privindu-mă în ochi,

Refuzând să-şi spună numele.

Începe să fulguie.

Mă ustură pielea

Pe locul de unde te-ai rupt.

Şi mi-e frig,

Când simt cum cade moale,

Odată cu zăpada,

Această rugăciune către nimeni.


Iubire - Iulian Boldea


buzele tale cu surâsuri melodioase şi copilăria

cernută din oglinzile etern orgolioase ale trecutului.

sufletul meu melancolic ca o autopsie a toamnei

şi foamea aceasta nelămurită.

sărutul uitat pe o masă lângă

amăgitoarea deziluzie a iubirii

şi mângâierile înverşunate

nesupuse ca nişte voci îndepărtate

destrămate tot mai mult

sub cerul nenăscut...


Sarută-mă - Magda Isanos


Saruta-mi ochii grei de-atâta plâns,

Doar sarutarea ta ar fi în stare

Să stinga focul rău ce i-a cuprins,

Să-i umple de iubire si de soare.


Saruta-mi gura, buzele-nclestate

Ce vorba si surâsul si-au pierdut.

Iti vor zambi din nou inseninate

Si-ndragostite ca si la-nceput.


Saruta-mi fruntea, gândurile rele

Si toate indoielile-or să moara,

In loc vor naste visurile mele

De viata noua si de primavara.


Izvorul Noptii - L. Blaga


Frumoaso,

ti-s ochii-asa de negri incat seara

cand stau culcat cu capu-n poala ta

imi pare,ca ochii tai, adancii, sunt izvorul

din care tainic curge noaptea peste vai

si peste munti si peste sesuri,

acoperind pamantul

c-o mare de-ntuneric.

Asa-s de negri ochii tai

lumina mea.